Interviu cu poetul Valeriu Borșan, vicepreședintele Uniunii Nationale pentru Integrare Socială și pentru Ocupare a Nevăzătorilor

Domnul Valeriu Borşan este vicepreședinte la UNISON (Uniunea Națională pentru Integrare Socială și pentru Ocupare a Nevăzătorilor (UNISON) unde lucrează ca voluntar. Pe lângă poezie desfășoară o constantă de traducător  și este pasionat de lumea radio, de tehnică în general și de informatica adaptată, în particular.

S-a născut în municipiul Galaţi, la 15 iunie 1967, a urmat clasele I-VIII la şcoala pentru deficienţi de vedere din Buzău, apoi și-a continuat studiile la Liceul Sanitar din Vatra Luminoasă, Bucureşti. După finalizarea studiilor liceale a devenit asistent medical, prin examenul de echivalare şi diploma aferentă.

În 1997 a intrat, în Spania, la Universidad Nacional de Educación a Distancia unde a urmat cursuri de psihologie la distanță. Câțiva ani la târziu, în 2006, a obţinut, prin intermediul secţiei Institutului Cervantes de pe lângă universitatea din Salamanca, o diplomă DELE (Diplomă del Español como Lengua Extranjera), de nivel superior la spaniola vorbită şi scrisă.

În prezent lucrează, part time, ca operator introducere și validare date la o firma de IT. Fiind un foarte bun cunoscător al limbii spaniole, după mai mulți ani petrecuți în nordul Spaniei, la Bilbao, a reușit să traducă în limba spaniolă câteva zeci de poezii din Eminescu.

În privința versurilor pe care le scrie, poemele sale au atras atenția criticilor și au fost apreciate la diferite concursuri literare precum concursul de poezie “Carmen Sylva”. Recent a fost inclus în volumul colectiv “Clepsidre înaripate : O antologie a autorilor cu dizabilități din România“, apărută la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca.

 

 

Liliana Moldovan (L.M.) : – Fiindcă sunteţi un cunoscător al limbii spaniole şi aţi studiat psihologia în Spania, spuneţi-ne ce a însemnat pentru dumneavoastră experienţa spaniolă?

Valeriu Borșan (V.B.) : – Da, sunt un bun cunoscător al limbii lui Cervantes, am învățat acest idiom din pură pasiune și, bineînțeles, pe cont propriu. Despre facultatea de psihologie prefer să nu-mi amintesc prea multe, am fost un student eminent pentru că în oceanul acela de ignoranță nici nu era greu să fii, însă din anul al trei-lea, imprecizia, bâjbâiala acestei ramuri, mi-a împins pasiunea către alte orizonturi precum antropologia, și în special biologia, ca științe mult mai interesante și mai precise totodată.

Contactul cu limba, cultura și societatea de acolo, eu l-am luat mai mult ca un deziderat, ca pe ceva cu care te iei la trântă și pe care trebuie să-l răpui neapărat. În primii  cinci ani, vânzând ziare sociale timp de zece ore pe zi, șapte zile pe săptămână și mereu în picioare, bătând străzile principale ale orașului, în contactul direct cu oamenii, am exersat pe viu vorbitul în spaniolă, iar tot din vremea aceea, dorind să nu mă plafonez, să nu mă împotmolesc în jargonul celor câteva sute de cuvinte care îi sunt suficiențe oricui și în orice cod lingvistic pentru a se înțelege la nivel bazic, când aveam răgaz, în zilele mai liniștite de la sfârșiturile de săptămână, traduceam mai întâi mental, iar mai apoi și redactam pe calculator, atunci când mă întorceam serile acasă, versurile lui Eminescu.

Iată mai jos poezia lui Mihai Eminescu, “La steaua”. Din economie de spațiu, scriu în românește doar prima și ultima strofă, însă în spaniolă, avem, bineînțeles, poemul complet:

 

La steaua

 

„La steaua care-a răsărit,

E-o cale-atât de lungă,

Că mii de ani i-au trebuit

Luminii să ne-ajungă.

……………………………..

Tot astfel când al nostru dor

Pieri în noapte-adâncă,

Lumina stinsului amor

Ne urmărește încă.”

 

A la estrella

 

„A la estrella que brilló,

Tan largo hay camino,

Que muchos anos viajó

Su luz hasta que vino.

 

Esté, a caso, muerta ya,

Por su azul herrando,

Y sólo vemos ahora

Su rayo, viajando.

 

Su luz, así nos llegará

Como al vivir brillaba,

La vemos hoy, que no está,

Y no cuando estaba.

 

Lo mismo cuando el amor

Se va en la noche fría,

Su tan intenso resplandor

Te sigue todavía”.

 

L.M. : – Cât timp aţi stat în Bilbao şi de ce v-aţi întors în România?

V.B. : – Am stat la Bilbao, în nordul Spaniei, vreo 14 ani întregi și m-am întors acasă deoarece, în fapt, niciodată nu m-am rupt de rădăcini: simt românește, respir românește și iubesc românește, iar dacă este să acceptăm că Noam Chomski are dreptate când afirmă că în structura profundă a limbii stă numai idiomul cu care te naști, atunci și vorbesc cu adevărat doar românește. Totuși, ca o paranteză la acest punct, trebuie să arăt că, din cauza situației de maximă precarietate spirituală prin care trecem că națiune de ceva vreme încoace, mă gândesc, din ce în ce mai des, că e posibil să emigrez și a doua oară…

 

L.M. : – Pasiunea pentru poezie s-a născut înainte de interesul pentru limba spaniolă sau au apărut concomitent?

V.B. : – Pasiunea pentru poezie nu are nici o legătură cu limba spaniolă, primele mele versuri (epigrame și rondeluri), scriindu-le încă de prin anii de liceu. iată mai jos, întâiul meu catren scris în 1984:

 

Unui croitor

 

“Croia, ce-i drept, cu mult talent,

nimic de zis, le-avea ștrengarul,

și, mai ales, era atent

să-i iasă bine buzunarul”.

 

L.M. : – Lista scriitorilor spanioli care au intrat în patrimoniul  literaturii universale este destul de lungă. Aveţi vreun autor spaniol preferat?

V.B. : – Cum să nu, din literatură spaniolă, am autori preferați, și care scriu proză, și care scriu poezie. Traduc acum, doar câteva versuri din doi mari poeți foarte dragi sufletului meu, Gustavo Adolfo Bequer și Antonio Machado:

 

Volverán las oscuras golondrinas (Gustavo Adolfo Bequer)

 

„Volverán laș oscuras golondrinas, en tu balcón, los nidos a colgar,

Y otra vez, con el ăla en sus cristales, jugando, llamarán,

Pero aquellas que el vuelo refrenaban, tu hermosura y mi dicha al contemplar,

Esas que aprendieron nuestros nombres, esas no volverán! „

Mai mult AICI

Liliana Moldovan